Mixxx – Creat de DJ pentru DJ

Mixxx este o aplicație cu sursă liberă care oferă oricărui posesor de PC posibilitatea de a face mixaje audio în timp real, chiar și fără scule profesionale, folosind doar resursele locale ale computerului.

Cerințele hardware sunt rezonabile – spațiu decent pe disc și o placă de sunet. Asta nu înseamnă că dacă sunt prezente și scule profesionale pentru DJ acestea nu vor mai putea fi folosite. Dimpotrivă, Mixxx știe să lucreze cu o gamă mare de echipamente externe pentru mixaj.
Mixxx oferă posibilitatea mixării în timp real a melodiilor, putând folosi ca sursă pentru asta fișiere de diverse tipuri, cum ar fi – MP3, OGG, FLAC, sau WAV. Am mai spus deja că pot fi folosite de asemenea multe console MIDI profesionale, dar, una din cele mai interesante funcții oferite de Mixxx este cea de control al discurilor vinil. Aceasta poate fi făcută atât folosind un pick-up cât și cu emularea acestuia în cadrul aplicației.

Instalarea Mixxx
Mixxx este o aplicație multiplatformă și ca atare poate fi folosit în marea majoritate a sistemelor de operare. Utilizatorii de sisteme de operare bazate pe GNU/Linux vor găsi probabil o variantă stabilă a Mixxx în depozitele distribuției preferate,  de unde poate fi instalat folosind comenzile specifice fiecărei distribuții sau aplicațiile de administrare a pachetelor, de asemenea specifice, iar în cazul în care totuși Mixxx nu este prezent, poate fi cu siguranță compilat și instalat folosind sursele. Acestea cât și pachetele pentru alte distribuții pot fi descărcate de aici.

Interfața Mixxx a fost astfel desenată încât să fie simplă, ușor de folosit și intuitivă. Astfel, Mixxx poate satisface nevoile amatorilor și profesioniștilor deopotrivă. Aceasta este structurată la fel ca unui mixer audio fizic, dar include și câteva elemente suplimentare menite să ajute în folosirea aplicației cum ar fi – afișarea paralelă a structurii audio, sau a nivelelor de volum etc.
Fiind contruită pentru a fi de folos la mixarea live, aplicația oferă posibilitatea controlului aproape total de la tastatură prin taste de acces rapid la diferitele funcționalități.

La prima lansare după ce a fost instalat, Mixxx va cere câteva informații necesare configurării inițiale, cum ar fi directorul din care i se vor servi pistele și eventual modelul de consolă folosit (dacă a fost detectată o consolă MIDI atașată). După asta, fișierele media găsite în directorul cu pricina vor fi indexate în baza sa de date internă. Oricând aceste setări pot fi modificate din meniul de opțiuni.

Apoi, Mixx va căuta o placă de sunet rezonabilă pe care o va folosi la redarea muzicii. Dacă sunt mai multe plăci de sunet instalate, va trebui să alegeți din meniul afișat. De asemenea, aceste setări vor putea fi ulterior modificate.

Mixx va folosi două căi audio. Una principală, pe care va reda sunetele și una pentru căști, prin care DJ-ul poate pregăti, asculta etc. ce se va întâmpla mai departe. În cazul în care computerul nu prezintă decât o singură ieșire audio, aceasta va fi repartizată canalului principal. Pentru a folosi aceste canale, este necesară o placă de sunet cu 4 canale de ieșire sau două plăci de sunet stereo separate.

Alt parametru important în mixajul live, pe care va trebui să îl configurați este latența. Aceasta reprezintă timpul între preluarea comenzii și execuția ei de către Mixxx. De exemplu, o latență de 36ms va însemna o întârziere de 36 de ms pentru a opri o pistă în derulare până să pornească redarea uneia noi.

Pagina proiectului, unde pot fi găsite informații complete referitoare la echipamentele cu care Mixxx este compatibil dar și instrucțiuni de utilizare, manuale și un forum al comunității de utilizatori și dezvoltatori ai Mixxx este www.mixxx.org.

Comentarii (2)

  1. Ciprian scrie:

    Super ok, l-am instalat si eu acum! Căutam de mult un software de genul pentru Linux, emularea VirtualDJ în wine nu merge chiar aşa bine cum speram.

    luni, 2 august, 2010 at 11:22 #
  2. Sabin scrie:

    E misto programul. O aplicatie cu care se pot face albume photo, calendare, carti de vizita, filmulete flash, slide show-uri gasim? un tutorial pt acel program ar fi binevenit de asemenea

    sâmbătă, 7 august, 2010 at 2:10 #